POEZII

[tedeumoadoramus.com forums]

tedeumoadoramus.com forums > Resurse Te Deum > Resurse Crestine (Moderator: Florentina) > POEZII

[taby_nsd]

e genială ideea de a posta şi poezii... felicitări celor care au avut iniţiativa . voi posta şi eu

[liGia]

florentina, la cate poezii ai scris ar trebui sa-ti fac un topic doar pt tine 
treaba buna

[Florentina]

Am multe poezii... mi-ar place sa scot un volum cand ajung la 77 poezii
Asta am compus-o astazi  , si nu e nevoie de un topic separat..

Sa nu ma lasi sa plec!

Sa nu  ma lasi sa plec Isuse
Oricat mi-ar fi de greu!
Sa nu ma lasi sa plec Isuse
Din scumpul har al Tau!

Sunt mii de voci care-mi vorbesc,
Sunt guri ce ma indeamna,
Sa nu pot sa te parasesc
Pacatul cand ma cheama

Sunt doar un peste pe uscat
Departe de-a mea casa
Si cerul e oceanul meu
Si marea mea frumoasa…

Ajuta-mi Doamne sa-mi pastrez
Viata mea curata
Si-atunci cand vei veni pe nori
S-ajung si eu acasa…

20 noiembrie 2007
Lavinia Florentina Rad

[liGia]

am glumit la faza cu topicu`. era un fel de compliment 

[Florentina]

Mi-am dat seama.. 
Si am uitat sa spun multumesc in mesajul anterior dar o fac acum.. 
Multumesc!si roaga-te ca Dumnezeu sa ma inspire si pe mai departe spre zidirea celorlalti.
Be blessed!

[Florentina]

Vremurile se schimba,oamenii la fel...dar  Dumnezeu NICIODATA! asta e o veste buna

[Florentina]

sa revenim la subiect pt iubitorii de poezi,facem un topic cu "arta culinara" si vb acolo de cozonaci si alte minuntatii 

poezia asta e o poezie care imi place extrem de mult scrisa de Simion Cure

De ce ades mie dat pe cale
Sa-ndur dureri in fel si fel
De ce-s lovit adesea oare,
Eu nu-nteleg dar stie El.

Cand cunoscut-am adevarul
Si vrut-am sa spun despre el
Silit am fost sa tac adesea
De cei asa o stie El

Din painea mea am dat la altii
Far` sa ma tem c-am sa ma-nsel
Rasplata : m-am ales cu piatra
De ce-i asa o stie El

Cand m-am luptat cu valul vietii
Si cand am vrut s-ajung la tel
Ma vad cu barca sfaramata
De ce-i asa o stie El

Cand moartea lupta pe-ndelete
Sa rup-al dragostei inel
Raman copii orfani pe drumuri
De ce-i asa o stie El

Descurajat privesc adesea
Calvarul ,Crucea si pe Miel
De ce sant lacrimi fara vina
Eu nu-nteleg dar sti eEl

Cand mi-am trait mereu viata
In curatii de porumbel
Stropit am fost cu murdarie
De ce-i asa o stie El

Eu nu-nteleg dar tin intr-una
Mereu cu patima si zel;
Ca multe din ce mi se-ntampla
Eu nu-nteleg dar stie El

Si cand trezi-ma-voi in ceruri
Cu Domnul in al Sau castel
Ma mir, Ma-ntreb cum de-s acolo
Eu nu-nteleg dar stie El

[adrianopol]

bah fratilor eu am inventat o poezie draguta si am dat post si s-a pierdut....oricum si "post" am dat din greseala ca nu era gata .da nah oricum s-ar fi terminat cu "sa fiti binecuvantati" si asta e tot ce conteaza:)

[taby_nsd]

sunt legat de Tine şi nu mă pot desface,
Dumnezeule, şi n-au ce-mi face.
de m-ar înţepa cu mii de ace
şi de m-ar tăia în mii de chipuri,
cu mii de chipuri sunt legat de Tine
şi cu mii de-nţepături de ace
şi de nedesfăcut,
pentru că legat de Tine sunt făcut
de când m-am deprins cu fericirea.

legat de Tine e tot ce-mi place
şi nimeni n-are ce-mi face.


Petrică Bistran

[taby_nsd]

cu toate vocabularele lumii
n-aş putea să-ţi mulţumesc
destul cât eşti de mare.

nici toate inimile de oameni
nu-mi sunt deajuns a te slăvi,
cât eşti de tare.

şi cu nici… tot… toate…

ajută-mă că nu mai ştiu
cum să pot să-ţi mulţumesc
şi să pot să te slăvesc îndeajuns,
Doamne.

Petrică Bistran

[taby_nsd]

Chiar dacă nu există iubiri,
sau  lacrime de dor,
sau zâmbet în priviri;

chiar dacă tremură călcâiul sub picior
şi-n mine nasc atâtea nemuriri,
şi nu-mi găsesc al inimi odor
şi sparg în mine atâtea veşnicii,
mă voi plimba cu mâna pe ulcior
pe la fântânile seci sau oaze în pustii;
mă voi trezi;
mă voi trezi să-mi curăţ al inimii ogor;
măcar acum să nasc în mine un dor,
un dor de veşnicii.

Vreau să mă zidesc pe-o temelie tare,
să mă înalţ din tot ce-i muritor,
pe vârful meu să-mi rezidesc altare
purtând în mine-al veşniciei dor.

Să nu-mi cunosc nici limită în rugă,
Nici în iubiri, în jertfă ori sacrificiu sfânt;
Nici harul Tău ce viaţa mi-o inundă
Să nu cunoască limită pe-acest pământ.


Aurelia Corda

[taby_nsd]

toată frumuseţea vieţii tale
e să renunţi la lume, la păcat.
să porneşti pe-a lui Christos cale
îmbrăcat cu-a bunătăţii zale
închinându-i rodul tău curat.

să porţi cântând zâmbetul pe faţă
înseninând sufletul mâhnit.
la tine să găsească-n viaţă
cel descurajat buna povaţă
şi ajutor omul nenorocit.


să răspândeşti doar bunătate
când pâinea întinzi celui flămând.
să aperi orfanul cu dreptate,
viaţa văduvei îndurerate
şi plânsul din ochii celui plângând.

să fii tu prieten cu duşmanul
care ţi-a pricinuit mult rău.
lui să-ţi dai haina şi banul
iertându-l neînfricat de valul
urii ce vine din pumnul său.

să stai plecat în rugăciune
crescându-ţi dorul după Dumnezeu.
să urăşti al răului tăciune,
zilnic aşteptând cu plecăciune
să te ia şi să fii cu el mereu.

să nu te lauzi cu ce faci nicicând
ci să rămâi smerit şi credincios.
trăindu-ţi anii tuturor slujind
vor şti toţi, văzându-te iubind
că eşti bunul rob a lui Christos.

toată frumuseţea vieţii tale
nu-i bogăţie strânsă-n ambii pumni.
nu-i să porţi nume înalt şi tare
strivind a umilinţelor petale
în prestigii, forţe şi cununi.

să fii zborul aripilor frânte,
visul spre cer al tinereţii,
să-ţi bată o inimă de părinte
în pieptul florii împrimăvărite,
aceasta-i toată frumuseţea vieţii.


Petrică Bistran

[taby_nsd]

camera se închide rece cu mine.
un aer de carne căzând sub cuie mă apasă
şi parcă e vânt aspru şi doare.
cine eşti tu moarte?
cărţi deschise, iau Bibila din raft.
Dumnezeu cu degetul urmărind împlinirii unei vremi.
Isus a înviat, se ştie.

aud urlet de cruce ridicată-n gura cerului negru.
moartea mă vrea pentru ea nesătulă.
îmi cutremură podeaua pe care zac.
şi-mi spune trufaşă că-mi ştie destinul de iad.
pietre se rostogolesc,
iar camera de piatră se face beznă şi mormânt.

sunt zile, poate trei sau mai multe,
de când ochii-mi văd adâncul de groapă, abisul.
mai pot să dau la o parte filele cărţii,
să iau în mine peisajul în care Christos iese din moarte.
şi-un cântec de viaţă prin ziduri mă prinde
când ştiu moartea ucisă pentru mine.
şi gura mi se mişcă a cântec de psalmi
şi lumina din rugăciune mă-mbracă-n fericirea din raiuri
şi dragostea mea de Christos mă învie din patimi.

deschid fereastra.
Isus e viu, moartea a încetat să mă ştie.


Petrică Bistran

[Florin Estefan]

Multumesc tuturor celor care scrieti la acest topic... pentru mine e o adevarata incatare sa citesc poeziile postate de voi!
Imi pare rau ca nu am prea mult timp sa postez si eu... Din pacate nu am inspiratie ca sa scriu... insa am o coarda sensibila pentru acest gen de exprimare artistica... Muzica merge mana in mana cu poezia...asa cum poezia si muzica merg mana in mana cu pictura...
Va felicit pe cei care iubiti poezia, cei care vizitati acest topic si mai ales pe cei care scrieti aici.

[taby_nsd]

Privire în oglindă


Mă lupt cu disperare în mijlocul durerii
Produsă de potopul de umbre-al poverii,
Şi nu accept tăcerea ce plouă ca un vers,
Să-mi picure în suflet tristeţea de neşters.

Pe drum, în agonie, sunt oameni care zac
Şi-şi oglindesc durerea în luciul de pe lac.
Târziu, în noaptea rece, mai moare câte unul
Cu ochi deschişi spre ceruri şi încleştat i-e pumnul.

De câte ori trecurăm fără se le-amintim
De singura speranţă ce-n Isus o găsim?
De câte ori, prea mândri de-a ne-apleca în jos
Să-i ridicăm spre Isus, am stat în bănci frumos_

I-am aşteptat să vină cu noi la închinare,
Deşi Isus ne spune: "Mergeţi la fiecare!"
Şi de pe-al nostru "podium" i-am tot chemat cu zel
Spre Patria Cerească şi spre Preasfântul Miel.

Poate, cu milă "sfântă", am "coborât" la ei...
Însă ne-am pus amprenta: "Aceştia sunt ai mei!"
Şi îmbătaţi de slavă şi de mândrie multă
Am şi uitat de Isus. Şi asta e insultă.

La fiecare pas fariseismul apare,
Sau te pândeşte-n umbră ca şi un lup de mare.
Ce greu e să credem un "nimeni" şi-un "nimic",
Când bunăstarea noastră ne-a devenit amic,

Când conştiincioşi ne facem creştina "meserie"
Propovăduind mulţimii, şi-n noi nu e trăire.
Ce teorii-nţelepte putem să zugrăvim
Acelor oameni. Dar noi nu le trăim!

....................................................................

Trăim veacul confuziei cu greutăţi şi luptă,
Dar Cerul se coboară pe calea cea abruptă.
Dacă eşti sincer, tu, lucrător al Vieţii,
Hristos îţi e oglindă în pragul dimineţii.

Priveşte-ades la tine: Eşti tu lumină-n lume?
Eşti plin de bunătate, s-o poată lumea spune?
Emani tu puritatea zăpezii de argint?
Şi oamenii, în tine, viaţa sfânt-o simt?

Cu toţii-avem nevoie de-un strop de pocăinţă
Ca să ne plece viaţa sub Cruce-n umilinţă.
Avem mereu nevoie de-atingerea divină.
Să-I dăm lui Isus voie ca să ne dea lumină!

Adina Sas-Simoniak